CV

Am început să scriu de la treisprezece ani, cu toate că de la o vârstă mult mai fragedă poveștile m-au atras ca un magnet. Nu știam să vorbesc bine, dar ascultam discuțiile aprinse dintre adulții din jurul meu, fascinată de culoarea cuvintelor și a amintirilor împărtășite. Bunicii și străbunicii au fost primele mele surse de inspirație: am aflat povești despre suferință, război, dar și despre bucuriile mărunte ale vieții și copilăriile lor rupte parcă din paginile „Amintirilor” lui Creangă. Râd și astăzi de o întrebare pe care i-am pus-o străbunicii când se plictisea să vorbească: „Îți e silă, bunico, îți e silă?”

​

Părinții au contribuit și ei în a-mi deschide ușile către lumea literelor. Îmi citeau când aveau timp dintr-o ediție groasă, ilustrată, cu pagini îngălbenite de vreme a „Poveștilor” fraților Grimm. Îmi amintesc că lectura de seară, oricât de scurtă, pentru mine era timpul cel mai prețios petrecut în familie. Vocea părinților citind și poveștile nemuritoare mi-au trezit curiozitatea și imaginația. 

​

Apoi a fost o replică a tatei pe care mi-o amintesc și acum și pe care mi-a spus-o pe când eram încă de-o șchioapă: „Când a trebuit să învăț alfabetul, îi spuneam mamei că mă doare capul dacă bag literele în el!” Am gândit atunci: „Ei bine, dacă pe tine te durea capul, eu îți voi demonstra că pot să învăț alfabetul fără să mă doară nimic!” Și am învățat toate literele doar ca să îi demonstrez tatei că se poate, dar și pentru că așteptam cu nerăbdare să scriu și să citesc singură din cărți și subtitrările de la desenele Disney pe care le adoram. 

​

Am început și școala și, după ce am învățat să desenez fiecare literă și să citesc, am descoperit că în spatele cuvintelor se ascund lumi ce așteaptă să fie descoperite. Lucrul cel mai fascinant era că acum puteam să îmi exprim propria lume, propria poveste: am scris compunerile pe care le aveam de făcut la Limba Română, am publicat în clasa a V-a o poezie - Rița Gărgărița - și așa am aflat că scrisul poate fi o formă de manifestare a vieții, nu doar o temă pentru școală. Am început să citesc anul următor cărți de literatură fantasy - Harry Potter și Cronicile din Narnia m-au acaparat total - și mi-am dorit să scriu și eu o poveste. În următorii ani, până în clasa a XI-a de liceu, am lucrat la primul volum al unei serii fantasy pe care l-am scris și rescris de vreo cinci ori. Nu am finalizat proiectul nici în ziua de astăzi, pentru că am crescut și ideile asemenea odată cu mine, dar acea carte încă trăiește în imaginația mea și poate că mă voi întoarce la ea. Însă am aflat multe din acea experiență și tot ea m-a convins să studiez literele în facultate. 

​

Nu am mai scris de multă vreme ceva creativ în afară de paginile jurnalului. Motivele sunt multe și complicate, dar, pentru că nu mai pot ignora Vocea care mă trage de mânecă și noaptea când ar trebui să dorm, am decis că ar fi timpul să iau stiloul între degete și să mă reapuc de scris. Acest blog este Poarta redeschisă către universul lumilor posibile - și imposibile - ce așteaptă să se nască de Dincolo de Cuvinte. 

​

Vă doresc călătorie plăcută, revelatoare și magică!